Primul transplant de cord reușit la Târgu Mureș de la începerea pandemiei

Publicat de Corina Muntean, 3 februarie 2021, 10:24 / actualizat: 16 februarie 2021, 18:44
La Târgu Mureș s-a finalizat cu succes primul transplant cardiac efectuat în România de la debutul pandemiei. Beneficiarul cordului este un sibian de 41 de ani, iar inima a aparținut unui ieșean de 42 de ani care a suferit un traumatism cranio-cerebral şi a intrat în moarte cerebrală.
Cordul a ajuns la Târgu Mureș pe calea aerului adus de o echipă a Eurotransplant din Belgia care transporta și plămânii.
Transplantul cardiac a fost efectuat la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară Târgu Mureș, condusă de dr. Horațiu Suciu și a fost prima intervenție de acest fel de la instalarea pandemiei de coronavirus.
Horațiu Suciu:
Soția pacientului care a primit cordul spune că bărbatul se afla pe lista de transplant de peste 2 ani.
Medicii speră ca transplantul să fie un semn că se va relua această activitate. Înainte de pandemie au avut loc 4 asemenea intervenții în doar câtva săptămâni. În prezent, pe lista de așteptare pentru un cord se află peste 35 de bolnavi, în stare gravă.
Transplantul cardiac a fost realizat în timpul unei incredibile curse contracronometru a medicilor români, pe 28 ianuarie. În 24 de ore s-au efectuat 3 prelevări de organe și cornee la Iași, Cluj Napoca și București, urmate de 16 operații de transplant.