Primul muzeu de artă new media din România a fost inaugurat, la Braşov
Publicat de MIRELA ROTAR, 4 iunie 2021, 13:50
Şi nu oriunde, ci într-o locaţie cu totul specială, în catacombele de După Ziduri. Galeriile au fost săpate cu rolul de adăpost antiaerian și depozit de bombe în cel de-al Al Doilea Război Mondial, iar acronimul acestui muzeu, BUM, face trimitere la trecutul acestui loc.
Muzeul Underground este dedicat artelor care folosesc tehnolgia, iar spaţiul a fost amenajat de Asociaţia Amural, care l-a reconvertit pentru tânăra generație. Director artistic Amural, Răzvan Pascu:
BUM înseamnă Brașov Underground Museum și este și o trimitere la faptul că galeriile au fost săpate ca depozit de muniție și adăpost antiaerian. BUM înseamnă primul muzeu de artă new-media din România – deci de artă și tehnologie – este o premieră la noi în țară și sperăm să devină o premieră permanentă. Expoziția aceasta se cheamă «Underground», va ține patru luni de zile și sperăm că vom impresiona cetățenii orașului și turiștii atât de mult încât proiectul acesta să devină unul permanent. Unele dintre lucrări într-adevăr sunt interactive, altele sunt doar obiecte de privit. Toate sunt instalații care folosesc tehnologiile, lumina, artele digitale, de asta le-am unit sub conceptul de new media. Oamenii pot să își facă selfie-uri, pot să facă orice aici, mai puțin se aprindă lumini și blițuri care vor strica efectul lucrărilor. Noi facem Festivalul «Amural» de șapte ani de zile chiar aici, după ziduri, și de multe ori priveam acest loc ca un obstacol, încerca să prevenim oamenii, să nu intre (în catacombe, n.n.), ca să nu fie în pericol, știam că e un loc insalubru. După care am avut un moment, o schimbare de perspectivă. Ne-am dat seama că de fapt aici este întuneric tot timpul și lucrările pe care le aduce noi la Amural ar putea să rămână aici permanent și ar fi super dacă Amural n-ar mai ține doar patru zile, ci ar lăsa într-un loc din Brașov cele mai frumoase dintre lucrări.
BUM s-a deschis cu expoziția „Underground”, ce conține 14 lucrări semate de unii dintre cei mai buni artiști de new media.
Dacă doriți, puteți să vedeți chiar şi sunetul, într-o instalație prezentată de Andrei Bucovanu:
Cei care au reuşit să viziteze încă expoziţia din catacombe s-au declarat impresionați.
BUM poate fi vizitat, până în septembrie, de marți până duminică, între orele 12.00 și 20.00. Biletul de intrare este 20 de lei, cu 50% reduceri pentru elevi, studenți, pensionari, iar copiii până în 7 ani au gratuitate.