Primul centru de explorare a energiei din Europa, inaugurat la Universitatea Politehnică din Bucureşti
Publicat de Rotar Mirela, 13 mai 2023, 10:54
Primul centru de explorare a energiei din Europa a fost inaugurat ieri, la Universitatea Politehnică din Bucureşti şi cuprinde un simulator al unei camere de comandă pentru un reactor modular de mici dimensiuni.
Colaborarea în acest domeniu între România şi SUA demonstrează, încă o dată, relaţiile puternice dintre cele două ţări consolidate de parteneriatul strategic, a declarat premierul Nicolae Ciucă:
Avem experienţă de peste 26 de ani în operare sigură şi activitate de peste 50 de ani a reglementatorului independent CNCAN. Suntem singura ţară din regiune care îşi poate asuma acest rol de lider la nivel european. Activitatea centrului de explorare a energiei NuScale în cadrul Universității Politehnica din București va constitui încă o etapă decisivă ce va contribui la poziționarea României într-o zonă de relevanță internațională pentru ceea ce înseamnă energia nucleară.
România beneficiază de sprijinul Statelor Unite ale Americii pentru includerea în sistemul energetic naţional a reactoarelor modulare mici, primul de acest tip urmând a fi construit la Doiceşti.
Sursa: RRA