Primele rezultate la proba scrisă a examenului de titularizare în învăţământ vor fi afişate astăzi
Publicat de Rotar Mirela, 18 iulie 2023, 07:58
Rata de participare la proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice din învăţământul preuniversitar, desfăşurată miercurea trecută, a fost 83,17%, iar 26 de candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă, după cum a informat Ministerul Educaţiei.
Primele rezultate la proba scrisă vor fi afişate astăzi la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul dedicat.
Contestaţiile se depun la sediile Inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace electronice, la adresele comunicate public de fiecare inspectorat şcolar, astăzi până la ora 21,00 şi mâine, până la ora 12,00.
Rezultatele finale se vor afişa în data de 26 iulie.
Pentru a obţine statutul de titular, candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 la proba scrisă.