Primarul suspendat al sectorului 5, Marian Vanghelie, va fi eliberat din arest
Publicat de radiomures, 10 iulie 2015, 09:28
Acesta va fi judecat în arest la domiciliu în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani.
Decizia, luată aseară târziu de Înalta Curte de Casație și Justiție, este definitivă.
Magistraţii Instanţei Supreme au decis ieri eliberarea din arest şi a fostului preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu.
Acesta va fi judecat sub control judiciar în dosarul privind despăgubiri ilegale de la Autoritatea Naţională pentru restituirea proprietăţilor.
Şi contestaţia fostului deputat Theodor Niculescu, a fost admisă.
El a fost trimis în judecată în acelaşi dosar şi va fi judecat în arest la domiciliu.
Foto: www.gandul.info