Primarul Dorin Florea vrea să construiască o groapă pentru deșeurile din construcții
Publicat de radiomures, 23 februarie 2018, 11:11
Florea se va întâlni săptămâna viitoare la București cu ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, pentru a discuta posibilitățile de execuție a unei gropi de inerte, unde pot fi depozitate deșeurile din construcții.
Aceasta ar putea fi amenajată pe spațiul fostei gropi de cărămizi.
Problema este că nu există fonduri europene pentru acest tip de proiect, astfel încât primarul va încerca să obțină fonduri guvernamentale.
Dorin Florea:
Peste tot vedeți mogâldețe, duceți-vă până la Livezeni, uitați-vă pe partea dreaptă ce e, se uită în stânga, în dreapta, terenul nu e îngrădit, se duce cu dubița, cu un camion mai mic și descarcă, și așa încearcă omul să își rezolve problema. Din punctul meu de vedere este o necesitate. Eu am acel spațiu care este abandonat, și care e chiar un dezastru de mediu, vreau să îl amenajez frumos pe o perioadă de 10-20 de ani, și tot ce procesăm, exploatăm. De exemplu, lemnul va fi procesat, tăiat, mărunțit, și îi dăm destinația care este necesară, lemn metal, se taie, se livrează, plasticul, la fel, faianța, cărămida, se toacă și se fac sorturile necesare în construcții.”
Dorin Florea are în plan să amenajeze și un poligon de tragere la subsol, unde se vor putea antrena forțele de ordine și mureșenii care vor să tragă cu arma.
Raluca Creţ