Primarul Dorin Florea a convocat, astăzi, Comitetul local pentru situații de urgență
Publicat de MIRELA ROTAR, 14 martie 2020, 14:13 / actualizat: 12 aprilie 2020, 15:14
Printre deciziile luate se numără reducerea începând de săptămâna viitoare a pragramului cu publicul, iar fiecare director va răspunde telefonic prin rotație la solicitările venite din partea cetățenilor.
Serviciile de stare civilă și evidența populației vor prelua cu precădere tîrgumureșenii care se programează online. Tot de luni, se sistează activitatea din Piața Armatei iar balonul din Complexul de Agrement și Sport Mureșul, alături de piscina TCM se închid temporar.
Mai mult de azi a început dezinfecția împotriva COVID-19 a instituțiilor de învățământ de pe raza municipiului.
În total, în acestea învață și își desfășoară activitatea peste 25 000 de copii, 3500 de cadre didactice și personal nedidactic, în aproape 180 de clădiri. În perioada următoare urmează dezinfecția parcurilor de joacă și a zonelor publice.
Iulia Vizi