Primarul din Sovata, ales secretar al Asociaţiei Oraşelor din România
Asociația Orașelor din România (AOR) și-a ales săptămâna trecută, la Sinaia, noua conducere pentru mandatul 2025-2028.
Publicat de APETRI MARGARETA, 21 ianuarie 2025, 12:12
Membrii Asociației, provenind din toate regiunile țării, l-au ales pe Vlad Oprea, primarul PNL al orașului Sinaia, în calitate de președinte; pe Nicolae Moldovan, primarul PSD al orașului Beclean, în funcția de prim-vicepreședinte și pe Fülöp László Zsolt, primarul UDMR al orașului Sovata, ca secretar general.
Una dintre priorităţile Asociaţiei Orașelor din România pentru următorii ani este rezolvarea problemelor legate de fondurile europene pentru oraşele care au între 5.000 şi 25.000 de locuitori, spune noul secretar, Fülöp László Zsolt:
“Vorbim despre oraşe cu peste 5.000 de locuitori şi până la 20 şi ceva de mii de locuitori. Practic, cei care în ultimii 20 de ani au fost cam lăsaţi în urmă la fonduri europene. La fonduri rurale au fost bani, la municipii au fost bani, dar la oraşe din păcate nu. Noi, la Sovata, pe axele din turism am reuşit să facem nişte investiţii în infrastructură, dar sunt foarte multe oraşe similare care nu au destinaţie de turism şi acum au probleme foarte mari legate de investiţiile în infrastructură.”
Asociația Orașelor din România este o organizație non-guvernamentală, apolitică, fără scop lucrativ, ce reprezintă interesele a 216 unităţi administrativ-teritoriale, în care convieţuiesc aproximativ 2,3 milioane de oameni.
Autor: Sanda Vițelar