Primarul ales al municipiului Topliţa, la spital după o altercaţie cu arhitectul şef al primăriei
Publicat de APETRI MARGARETA, 27 august 2024, 12:42
Primarul ales al municipiului Topliţa, Sebastian Buzilă, a ajuns, azi, la spital cu o fractură la mâna dreaptă, în urma unei altercaţii cu arhitectul şef al primăriei.
Sebastian Buzilă, care este consilier local PNL, a declarat că incidentul a avut loc la primărie, în urma unui schimb de replici având ca temă schimbarea organigramei instituţiei.
Acesta susține că arhitectul șef al instituției l-a lovit în faţă de l-a trântit la pământ, iar în cădere și-a rupt mâna dreaptă chiar deasupra încheieturii.
Arhitectul şef, Cotfas Mihai Cristian, nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima punctul de vedere.
Reprezentantul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Harghita, Maria Plumbu, a precizat că au fost demarate cercetări pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Primarul în funcţie, Dumitru Olariu, a declarat că Buzilă suportă consecinţele ‘excesului de gel şi aroganţei’ sale.