Primăria Tîrgu-Mureş a premiat astăzi cele mai harnice asociaţii de proprietari.
Publicat de radiomures, 24 noiembrie 2010, 00:00
Doar 13 dintre cele 100 de asociaţii de proprietari pe care le are Tîrgu-Mureşul s-au înscris la concursul „Natura pentru viaţă”.
Concursul s-a desfăşurat în perioada 15 iunie – 31 octombrie 2010, iar o comisie a Primăriei a monitorizat, prin controale lunare, atât plantările executate primăvara şi toamna cât şi amenajarea şi întreţinerea acestora în perioada de vegetaţie.
Au fost premiate asociaţiile care şi-au îngrijit cel mai bine spaţiul verde, iar valoarea totală a fost de 7.500 de lei.
Pe prima poziţie a podiumului a urcat asociaţia de proprietari Nr. 136, urmată de asociaţia Nr. 30.
Marele premiu a fost de 1.200 de lei, dar s-au acordat şi premii de continuitate şi de iniţiativă. Pe lângă sumele primite, toţi participanţii vor fi recompensaţi cu material dendrologic (10 arbuşti şi 5 arbori) şi vor beneficia de asistenţă de specialitate în amenajarea şi întreţinerea spaţiului verde, a declarat viceprimarul municipiului Tg.Mureş, Claudiu Maior.
Claudiu Maior a mai precizat că anul viitor va cere Consiliului Local să aprobe premii mai substanţiale pentru atragerea în competiţie a unui număr cât mai mare de asociaţii de proprietari.
Raluca Creţ