Primăria Ideciu de Jos pregăteşte un proiect pentru modernizarea ştrandului
Publicat de radiomures, 24 iunie 2014, 12:25
Ştrandul este acum în proprietatea Primăriei, în urma unui proces câştigat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu moştenitorii acestei proprietăţi.
Procesul a durat peste 10 ani, iar la începutul acestei luni s-a dat hotărârea definitivă şi irevocabilă.
Singura problemă juridică nerezolvată legată de acest obiectiv este cea a terenurilor, proces care se judecă acum la Curtea de Apel Tîrgu-Mureş.
Primarul comunei Ideciu de Jos, Mihail Petruţ, a declarat că, după finalizarea tuturor procedurilor legale, va demara un proiect pentru modernizarea şi extinderea ştrandului.
Baza de tratament, recuperare şi agrement Ideciu de Jos este căutată de românii care au nevoie de tratament pentru boli reumatismale, ginecologice şi de circulaţie periferică.
Raluca Creţ