Primăria Tîrgu-Mureș a interzis marșul și mitingul din 10 martie

Publicat de radiomures, 3 februarie 2015, 15:28
Motivul, spun autorităţile, la ediţiile precedente organizatorii au încălcat legislaţia privind adunările publice.
Astfel, manifestarea comemorativă a Asociaţiei Siculitas va fi organizată doar la Monumentul Secuilor Martiri din municipiu. Ei intenţionau să organizeze un mars de la Monument până în centrul Tîrgu-Mureșului, la Prefectură, unde era programat un miting de protest.
Nemulţumit de decizia autorităţilor, președintele CNS, Izsak Balazs, a contestat decizia Primăriei la Prefectură si la Secția de contencios administrativ a Tribunalului Mureş:
Şeful Poliției Locale Tîrgu-Mureș, Valentin Bretfelean, a explicat că în perioada în care CNS dorea să organizeze marşul şi mitingul este programat un alt eveniment în centrul municipiului:
Președintele CNS, Izsak Balazs, subliniează că dorinţa secuilor este obţinerea autonomiei, dar pe căi legale:
Într-un comunicat remis astăzi presei, Prefectura a anunțat că verificarea cererii CNS nu este de competența sa, Tribunalul Mureș fiind instituţia abilitată să se pronunțe.
Valeriu Russu
Sursa foto: www.zi-de-zi.ro