Primăria Tg. Mureș va avea mai puține direcții în organigramă
Publicat de MIRELA ROTAR, 29 ianuarie 2021, 15:41 / actualizat: 1 februarie 2021, 11:17
Potrivit proiectului noii organigrame a Primăriei, se vor desființa Universitatea Cultural-Științifică și o direcție fără activitate limpede.
Serviciul Autorizări va fi inclus în Direcția Economică, iar Grădina Zoologică și Piețele vor face parte din Administrația Domeniului Public, care va dobândi personalitate juridică.
Poliția locală, Serele și Direcția impozite și taxe sunt prevăzute să primească și ele personalitate juridică, a anunțat primarul Soos Zoltan:
Sunt propuse pentru desființare ”Science City Research and Medical Informatics”, care demult nu a avut activitate, și Universitatea Cultural-Științifică care ne-a costat anual aproape 1 milion de lei. Și Administrația Imobile și Piețe se va transforma pe viitor. Noua organigramă prevede și o serie de servicii și direcții care să aibă personalitate juridică, precum Poliția Locală, Direcția impozite și taxe locale, Direcția Asistență socială, Administrația Serelor, Parcurilor și Zonelor verzi, vor funcționa după un buget prestabilit, dar vor trebui să aibă și venituri proprii.
În primărie lucrează în acest moment 40 de pensionari militari și civili cu contracte de PFA. După 1 februarie majoritatea contractelor de acest fel vor fi desființate, a anunțat primarul. Vor rămâne până la finele anului doar cei de la Fond funciar, Urbanism sau Fonduri europene.
Soos Zoltan spune că există în schimb direcții cu deficit de personal, extrem de solicitate de cetățeni, cum sunt Achizițiile, Audit intern sau Juridic, unde este nevoie de oameni în plus.
Valeriu Russu
–