Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Primăria Târgu Secuiesc continuă programul de sprijinire a familiilor numeroase

Primăria Târgu Secuiesc continuă programul de sprijinire a familiilor numeroase

Publicat de Corina Muntean, 4 ianuarie 2022, 15:59

Primăria Târgu Secuiesc va continua în acest an programul de sprijinire a familiilor numeroase, lansat anul trecut, prin intermediul căruia se acordă o serie de reduceri şi gratuităţi.

Astfel, familiile cu cel puţin trei copii pot beneficia de un abonament gratuit pentru parcările rezidenţiale aflate în administrarea Consiliului Local Târgu Secuiesc, dacă există locuri libere în jurul locuinţelor, precum şi de un abonament gratuit pe un an pentru parcările publice din municipiu.

De asemenea, pot beneficia de reduceri de 50% la abonamentele de acces la programele şi acţiunile culturale, sportive şi de agrement, printre acestea numărându-se Casa de cultură şi patinoarul artificial.

Facilităţile se acordă cu condiţia ca familia să aibă domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul administrativ al municipiului Târgu Secuiesc, cel puţin unul dintre părinţi sau persoanele care au în întreţinere copiii să realizeze venituri impozabile, indiferent de sursa de venit, să nu aibă datorii la bugetul local, iar copiii să fie înscrişi la o unitate de învăţământ şi să nu aibă mai mult de 20 absenţe nemotivate pe an, cu excepţia celor înscrişi la grădiniţe.

Un program similar a fost lansat de autorităţile locale din Sfântu Gheorghe în anul 2019.

La Miercurea Ciuc se va construi o fabrică de vată minerală
Administraţie joi, 17 aprilie 2025, 14:43

La Miercurea Ciuc se va construi o fabrică de vată minerală

Potrivit unui comunicat de presă, primăria Miercurea Ciuc a semnat un contract de colaborare cu o firmă de profil din Ungaria, prin care se va...

La Miercurea Ciuc se va construi o fabrică de vată minerală
Economia judeţului Covasna rămâne stabilă în ciuda turbulenţelor de pe piaţa internaţională
Administraţie marți, 15 aprilie 2025, 11:58

Economia judeţului Covasna rămâne stabilă în ciuda turbulenţelor de pe piaţa internaţională

Mediul de afaceri din acest județ este într-o proporţie covârşitoare format din microîntreprinderi. Ceea ce aparent este un dezavantaj a...

Economia judeţului Covasna rămâne stabilă în ciuda turbulenţelor de pe piaţa internaţională
La Brașov, proiectul Centrelor de Aport Voluntar a mai făcut un pas
Administraţie joi, 10 aprilie 2025, 18:34

La Brașov, proiectul Centrelor de Aport Voluntar a mai făcut un pas

Proiectul Centrelor de Aport Voluntar a mai făcut un pas. Pentru unul dintre centre, cel ce urmează a fi în Stupini, s-a ajuns la faza de...

La Brașov, proiectul Centrelor de Aport Voluntar a mai făcut un pas
Primăria Săcele achiziţionează 7 autobuze electrice
Administraţie miercuri, 9 aprilie 2025, 17:53

Primăria Săcele achiziţionează 7 autobuze electrice

Achiziţia face parte din programul de reînnoire a parcului auto şi tranziţia către transportul verde-ecologic. Potrivit primarului municipiului...

Primăria Săcele achiziţionează 7 autobuze electrice
Administraţie miercuri, 9 aprilie 2025, 14:00

Lucrările la centura Corunca-Ernei ar putea începe anul acesta

După mai bine de 12 ani de la demararea proiectului, noii indicatori tehnico economici ar putea fi aprobaţi în următoarele luni. Deocamdată,...

Lucrările la centura Corunca-Ernei ar putea începe anul acesta
Administraţie miercuri, 9 aprilie 2025, 13:11

Serviciul Paşapoarte şi Înmatriculări Auto Mureș se va muta pe str. Gheorghe Doja

Consilierii locali au aprobat ca serviciul să utilizeze spaţii din fostul Liceu de Chimie, clădire ce a fost renovată şi reabilitată....

Serviciul Paşapoarte şi Înmatriculări Auto Mureș se va muta pe str. Gheorghe Doja
Administraţie marți, 8 aprilie 2025, 17:03

Primăria Sfântu Gheorghe vrea să înfiinţeze o ‘Casă a ştiinţelor’ în incinta fostei fabrici de ţigarete

Consiliul Local Sfântu Gheorghe, reunit azi în şedinţă extraordinară, a aprobat studiul de oportunitate pentru ‘Casa ştiinţelor’...

Primăria Sfântu Gheorghe vrea să înfiinţeze o ‘Casă a ştiinţelor’ în incinta fostei fabrici de ţigarete
Administraţie marți, 8 aprilie 2025, 14:24

Viceprimarul asigură funcționarea activității Primăriei Tg.Mureș

Primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, a anunţat că procurorii DNA i-au interzis exercitarea atribuţiilor de primar pentru o...

Viceprimarul asigură funcționarea activității Primăriei Tg.Mureș