Primăria Râşnov vrea să atragă aproape 20 de milioane euro finanţare prin programul ”Anghel Saligny”
Publicat de MIRELA ROTAR, 7 octombrie 2021, 12:53
Primăria oraşului Râşnov va depune spre finanţare prin Programul Naţional de Investiţii ‘Anghel Saligny’ un proiect ce prevede alimentarea cu apă a zonei Glăjeriei, una dintre cele mai dezvoltate din punct de vedere turistic din oraş.
Valoarea estimată a acestui proiect este de 18 milioane de euro, a anunţat, într-o conferinţă de presă, primarul Liviu Butnariu.
El a precizat că proiectul, iniţiat mai demult şi care are deja un studiu de fezabilitate, este în prezent în faza de actualizare şi revizuire, astfel încât să poată fi depus până la sfârşitul lunii noiembrie pentru finanţare.
Totodată, el a menţionat că Primăria Râşnov ar mai vrea să beneficieze de finanţare prin programul ‘Anghel Saligny’ pentru reabilitarea a cinci străzi, atât prin realizarea unei canalizări care să treacă apele pluviale în subteran, cât şi asfaltare, proiect cu o valoare de aproape 1,5 milioane de euro.