Primăria Miercurea-Ciuc solicită finanţare prin PNRR pentru 50 de containere inteligente şi un centru de colectare a deşeurilor

Publicat de Hategan Raul, 23 septembrie 2022, 11:11
Primăria Municipiului Miercurea-Ciuc a depus o cerere de finanţare prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru achiziţionarea a 50 de containere inteligente pentru deşeuri şi amenajarea unui centru de colectare a deşeurilor prin aport voluntar.
Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de Presă al municipalităţii, oraşul ar urma să atragă în acest scop o finanţare externă suplimentară de 7,62 milioane de lei.
Al doilea proiect se referă la amenajarea unui depozit pentru colectarea deşeurilor reciclabile, care va fi amplasat pe strada Zorilor, acolo unde îşi va reloca activitatea operatorul regional de salubrizare Eco-Csík.
Locuitorii vor putea depune gratuit 12 tipuri de deşeuri, care nu pot fi depozitate la punctele de colectare din oraş din cauza dimensiunilor sau a altor caracteristici: anvelope, mobilier, medicamente expirate, baterii şi acumulatori.
Pentru realizarea acestui proiect primăria solicită o finanţare de 4,55 milioane de lei.