Primăria Brașov va reabilita sala de sport a Şcolii Profesionale „Kronstadt“
Publicat de radiomures, 25 mai 2016, 10:23
Tot în acest an va fi construită o sală nouă de sport și vor fi reabilitate altele trei.
Reabilitarea sălii de sport a Şcolii Profesionale Germane „Kronstadt“ va dura 6 luni, și se încadrează într-un plan mai amplu de investiții care se vor derula la mai multe unități de învățământ din Brașov și care vizează atât reabilitarea unor săli de sport, cât și construirea unor săli noi, la instituțiile de învățământ care nu dispun de o astfel de dotare.
Reprezentanții Municipalității spun că pentru acest an, programul cuprinde construcţia unei săli noi şi reabilitarea altor trei. Sala nouă va fi construită la Școala nr.4, iar cele care vor fi reabilitate sunt la Școala nr.2, Colegiul Economic „Andrei Bârsanu” și sala de sport a Şcolii Profesionale Germane „Kronstadt“, numai aici investiția fiind de peste 1,1 milioane de lei.
La ora actuală, o sală de sport este în construcție la Școala nr.19, iar din 2007 și până astăzi, Municipalitatea a investit în construcția a 6 săli mici, de gimnastică, la școlile 1, 3, 13, 15, 30 și 31, dar și a 4 săli mari de sport la școlile 9 și 11, la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna“ şi Colegiul de Informatică „Grigore Moisil“.
(sursa monitorulexpres.ro)
Vali Blajovan