Prima parte a depozitului de la Sânpaul, inaugurată în acest an.
Publicat de radiomures, 3 mai 2012, 00:00
La sfârşitul acestui an se va deschide prima parte a depozitului de deşeuri de la Sânpaul.
Depozitul de deşeuri este construit prin proiectul „Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Mureş”, finanţat prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu.
Proiectul este destinat celor 580.000 de locuitori din Mureş precum şi celor 120 de autorităţi locale din judeţ.
Se vor realiza un depozit zonal la Sânpaul, o staţie de tratare mecano-biologică a deşeurilor tot la Sânpaul, o staţie de transfer, una de sortare şi una de compostare la Cristeşti.
În acest moment se lucrează intensiv, iar până la sfârşitul acestui an se vor termina lucrările la prima celulă a depozitului.
Valoarea totală a proiectului este de 45 de milioane de euro. Peste 30 de milioane de euro provin din fonduri structurale, 7 din bugetul naţional, iar 6,5 milioane de euro sunt contribuţia bugetului judeţean.
După realizarea depozitului de la Sânpaul se vor închide depozitele neconforme de la Tîrgu-Mureş, Reghin, Iernut, Luduş şi Sovata.
Raluca Creţ