Prima casă de licitaţii de artă din Miercurea Ciuc.
Publicat de radiomures, 16 ianuarie 2012, 00:00
Ea s-a deschis în această după amiază, sub patronajul unui om de afaceri local. Potrivit referentului de presă al Casei de licitaţii Pal, Szocs Barna, pentru început va funcţiona doar o galerie de artă, care va găzdui lucrările artiştilor locali şi abia în luna septembrie se speră că se va organiza prima licitaţie. Szocs Barna a precizat că artiştii locali din regiune sunt foarte talentaţi iar lucrările lor au o calitate excepţională, dar le este foarte greu să vândă. În plus, vor fi ajutaţi şi artiştii tineri, care nu au unde să expună, cele mai bune lucrări urmând să-şi găsească locul în galeria Casei de licitaţii Pal. Până la organizarea primei licitaţii va fi realizat un portal de Internet prin intermediul căruia vor fi contactaţi colecţionari de artă din întreaga Europă, care ar putea participa la evenimentul din toamnă.
Ioana Dima