Prima demisie în scandalul produs de polițistul brașovean Marian Godină
Publicat de radiomures, 18 februarie 2016, 08:38
Consilierul județean PSD Luana Minea și-a dat demisia din Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Braşov.
Luana Minea, care este şi director al Crucii Roşii Braşov şi consilier judeţean din partea PSD, este protagonista unei relatări a poliţistului Marian Godină, care a fost mustrat de şefii săi pentru că ar fi sancţionat o cunoştină a Luanei Minea pentru că a încălcat regulile de circulație în trafic. Agentul de poliție susține că Luana Minea s-ar fi folosit inclusiv de statutul său de membru al ATOP pentru a-l intimida pe poliţist, după care a făcut și o plângere împotriva agentului Marian Godină.
Luana Minea susține că aceste lucruri nu sunt reale însă, totuși, și-a dat demisia din cadrul ATOP Brașov.
În apărarea sa, agentul Marian Godină a prezentat înregistrarea conversației din trafic.
Rând pe rând, polițiștii brașoveni, colegi cu Marian Godină, încep să ia atitudine. Aceștia au postat mesaje de susținere pe mașinile particulare, pe care apoi le-au parcat în fața Poliției Brașov.
Deocamdată șefii de la IPJ Brașov refuză să facă vreo declarație presei.
Vali Blajovan
Foto: www.ziaruldeiasi.ro