Previziuni meteorologice pentru următoarele zile
Publicat de radiomures, 26 decembrie 2014, 05:20
Vremea începe să revină la normalul perioadei, după ce, în ultimele zile, mercurul termometrelor a urcat în sudul ţării şi până la 19 grade. De astăzi, temperatura scade şi apar ploile, iar de mâine vor fi şi ninsori, spune meteorologul Viorica Dima:
O astfel de vreme nu preconizează neapărat fenomene violente, dar nici nu este o vreme care să dureze foarte mult timp, cel puţin nu în această perioadă a anului, atunci când circulaţiile atmosferice se succed foarte rapid. În noaptea de vineri spre sâmbătă, precipitaţiile cuprind toate regiunile ţării şi până sâmbătă dimineaţă, ele se transformă în lapoviţă şi ninsori. Putem pune acest lucru pe seama alternanţei direcţiilor de circulaţie a aerului. Aceasta se realizează dinspre suprafeţe maritime. În sezonul rece al anului, întotdeauna asistăm la încălziri spectaculoase.
RRA
sursa foto : jurnalul.ro