Preţul energiei pe bursă, în scădere cu 26% faţă de joi

Publicat de Corina Muntean, 17 ianuarie 2019, 15:30
Preţul energiei electrice pe piaţa bursieră spot, cu livrare vineri, a ajuns la o medie 375 de lei pe MWh.
Ieri s-a înregistrat recordul istoric de 507 lei pe MWh, potrivit datelor publicate pe site-ul operatorului bursier OPCOM.
În regiune, România rămâne ţara cu preţurile cele mai mari, alături de Ungaria .
De regulă, preţul pe piaţa spot scade odată cu creşterea producţiei de energie din surse regenerabile, care este cea mai ieftină.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis azi mai multe avertizări cod galben de intensificări ale vântului, valabile pentru această după-amiază în vestul şi nordul ţării.
Totodată, debitele Dunării şi ale râurilor sunt în creştere, ceea ce va determina o majorare a producţiei Hidroelectrica.