Preţul cărnii de miel poate ajunge de Paște la 12-14 lei/kilogram în viu

Publicat de MIRELA ROTAR, 14 aprilie 2019, 17:24 / actualizat: 15 aprilie 2019, 22:05
Asociaţia Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine susține că preţul cărnii de miel ar putea ajunge, în preajma Sărbătorilor Pascale, la 12-14 lei/kg în viu, faţă de 9-12 lei/kg cât se înregistrează în această perioadă în funcţie de zonă.
Mary Pană, președintele Asociației arată că procesul de abatorizare a scăzut cu aproximativ o treime (32,8%) din cauza exportului de animale vii.
”Vindem în continuare materie primă fără să ne gândim că am câştiga mai bine vânzând produse cu valoare adăugată. La ora actuală avem contracte cu Libia, Iordania şi Iran’, a precizat Mary Pană.
În 2017, România s-a situat pe locul patru în rândul statelor membre, după Regatul Unit, Spania şi Grecia, la efectivele de ovine şi caprine deţinute, cu un total de aproape 11,5 milioane de capete, relevă datele Institutului Naţional de Statistică.
În ceea ce priveşte piaţa bovinelor vii, şeful asociaţiei crescătorilor şi exportatorilor de animale a precizat că pe export situaţia este negativă, piaţa fiind în scădere din cauza vânzărilor din America de Sud ‘ la preţuri incredibil de mici’.
Conform datelor INS, la 1 decembrie 2017 erau 2,011 milioane capete bovine, în scădere cu 38,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2017.
La jumătatea anului 2018, efectivele înregistrau un nou recul până la 2,002 milioane exemplare.