Preț-record pentru o vioară Stradivarius

Publicat de Rotar Mirela, 9 februarie 2025, 15:01 / actualizat: 19 februarie 2025, 13:27
O vioară Stradivarius rară, fabricată în 1714 de Antonio Stradivari, a fost vândută vineri la o licitație Sotheby’s din New York pentru 11,3 milioane de dolari. Este al treilea cel mai mare preț obținut de un instrument muzical.
Cunoscută sub numele de Joachim-Ma Stradivarius, vioara este apreciată pentru sunetul său excepțional și istoria sa, avându-l anterior ca proprietar pe violonistul Si-Hon Ma, care a donat-o Conservatorului New England pentru a finanța burse de studiu. Recordul pentru cel mai scump instrument muzical este deținut de vioara Lady Blunt, vândută în 2011 pentru 15,9 milioane de dolari.
,,Această vioară extraordinară reprezintă apogeul meşteşugului şi al istoriei muzicii clasice. Sunetul său de neegalat şi provenienţa sa istorică au captivat deopotrivă colecţionarii şi muzicienii”, a declarat Mari-Claudia Jimenez, preşedinte al Sotheby’s Americas, într-un comunicat.
Banii obținuți în urma licitaţiei care a avut loc vineri, vor fi folosiţi, în principal, pentru a finanţa o donare a colegiului muzical din Boston, care oferă burse tinerilor violoniști.
Dana Boieriu
Sursa: nytimes.com