Președintele României și premierii Olandei și României, în vizită, miercuri, la Cincu

Publicat de Hategan Raul, 10 octombrie 2022, 18:23
Premierul Nicolae Ionel-Ciucă, împreună cu președintele României, Klaus Iohannis, și prim-ministrul Regatului Țărilor de Jos, Mark Rutte, care efectuează o vizită de lucru în România, vor efectua miercuri, 12 octombrie, o vizită la Cincu, în județul Brașov, la Centrul Național de Instruire Întrunită, „GETICA”.
Potrivit agendei şefului statului, cei trei oficiali vor avea la Cincu convorbiri tete-a-tete şi oficiale. Ei se vor întâlni cu militarii din România, Olanda, Belgia și Franța dislocaţi la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica”- Cincu şi vor susţine declaraţii de presă comune.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, încă de vineri, la Praga, vizita în România a premierului olandez.
Virgil Natea