Președintele Republicii Moldova va fi ales direct de cetățeni

Publicat de radiomures, 4 martie 2016, 17:13
Curtea Constitutională a hotărât astăzi ca președintele moldovean să fie ales prin vot direct de cetățeni, nu de Parlament, după expirarea mandatului actualului președinte. Modificarea survine ca urmare a declarării de către Curtea Constitutională a Republicii Moldova ca fiind neconstituționale unele articole din Legea supremă, între care și cel privind alegerea șefului statului.
Instanța supremă și-a motivat decizia inclusiv prin faptul că în anul 2000, atunci când Parlamentul a modificat Constituția au fost operate schimbări în textul inițial avizat de Curtea Constitutională. De asemenea, Curtea constată că alegerea președintelui de către Parlament a provocat crize politice, informează Radio Chișinău.
Foto: www.digi24.ro