Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu vine la Tg.Mureș
Publicat de APETRI MARGARETA, 23 februarie 2024, 11:31 / actualizat: 1 martie 2024, 12:24
Acesta este așteptat să participe în această după amiază, începând cu ora 17,00, la Conferința Județeană a Partidului Social Democrat (PSD) Mureș care se va desfășura în Sala Mare a Palatului Culturii din Târgu Mureș. La finalul conferinței, în jurul orei 19,00, „vor avea loc declarații de presă susținute de premierul României, președintele PSD, Marcel Ciolacu”, a informat într-un comunicat Biroul de presă al PSD Mureș.
Cu prilejul conferinței de azi, social-democrații din județul Mureș își vor alege noua conducere. Aceasta este asigurată în prezent de deputatul Dumitrița Gliga, care deține funcția de președinte interimar al filialei Mureș, din octombrie 2020.
Autor: Virgil Natea