Preşedintele Klaus Iohannis va participa la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Bucureşti

Publicat de radiomures, 30 noiembrie 2015, 15:41
La evenimentele din capitală va fi prezent şi premierul Dacian Cioloş.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului va transmite de la Palatul Cotroceni, de la ora 10,00, un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale a României, iar de la ora 11,00 va participa la parada militară din Piaţa Constituţiei.
Tot mâine, preşedintele Iohannis are o videoconferinţă cu militari români aflaţi în teatrele de operaţii, iar apoi va participa la ceremoniile de înaintare în grad a unor ofiţeri şi de decorare a unor membri ai Academiei Române, a postului Radio France Internationale România, precum şi a reprezentanţilor Agenţiei Spaţiale Române.
Foto: www.hotnews.ro