Preşedintele Klaus Iohannis va cere mâine Parlamentului reexaminarea legii privind darea în plată a bunurilor ipotecate

Publicat de radiomures, 17 decembrie 2015, 18:32
Potrivit surselor citate de Mediafax, şeful statului este de acord de principiu cu această lege, dar consideră că nu este formulată foarte corect din punct de vedere al tehnicii legislative.
Potrivit analizei făcute la nivelul Administraţiei Prezidenţiale, în actul normativ adoptat de Parlament există termeni definiţi diferit pe parcursul legii, textul acesteia făcând, totodată, foarte multe derogări de la Codul civil.
Şeful statului va formula, în cererea de reexaminare, obiecţii în acest sens, considerând că Parlamentul trebuie să găsească alte soluţii legislative decât aceste derogări.
Pe de altă parte, surse oficiale au precizat că preşedintele Klaus Iohannis nu va ataca la CCR legea privind pensiile speciale ale parlamentarilor întrucât ar fi de părere că nu ar exista suspiciuni de neconstituţionalitate în acest caz.
Foto: stirileprotv.ro