Preşedintele Klaus Iohannis s-a întalnit cu Papa Francisc, în cadrul vizitei oficiale pe care şeful statului o face la Vatican

Publicat de radiomures, 15 mai 2015, 14:33
Papa Francisc l-a întâmpinat pe preşedintele Klaus Iohannis în Sala del Tronetto, de la Vatican, după care au mers în biblioteca privată a Suveranului Pontif pentru convorbiri tête-à-tête, care au durat aproximativ o jumătate de oră.
A avut loc şi un schimb de cadouri.
Preşedintele României i-a înmânat Suveranului Pontif o gravură, reprezentând oraşul şi cetatea Sibiului, realizată de un artist plastic român, dar şi o monedă de aur dedicată comemorării a 2.000 de ani de creştinism.
Papa Francisc i-a oferit preşedintelui român o imagine a îngerului păcii învingând moartea, precum şi un text apostolic.
Şeful statului s-a mai întâlnit cu secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin, căruia i-a înmânat Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Colan şi a ţinut un moment de reculegere la mormântul Papei Ioan Paul al II-lea.
În cursul serii, preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni cu studenţii instituţiilor de învăţământ pontificale din Roma.
Foto: www.renasterea.ro