Preşedintele Klaus Iohannis a invitat la o şedinţă, la Palatul Cotroceni, responsabili guvernamentali şi din domeniul sanitar
Publicat de Corina Muntean, 10 noiembrie 2020, 16:59
Preşedintele Klaus Iohannis a chemat astăzi, la Palatul Cotroceni, responsabili guvernamentali şi din domeniul sanitar la o şedinţă pentru evaluarea şi prezentarea măsurilor cu privire la gestionarea pandemiei COVID-19. La reuniune sunt prezenţi, între alţii, premierul Ludovic Orban, miniştrii sănătăţii şi apărării naţionale, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul de Interne, directoarea Institutului Naţional de Sănătate Publică şi reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Administraţia Prezidenţială a anunţat că, la ora 19:00, preşedintele Iohannis va susţine la Palatul Cotroceni o conferinţă de presă.