Preşedintele Iohannis va participa alături de Papa Francisc la ceremoniile de la București şi Blaj
Publicat de MIRELA ROTAR, 30 mai 2019, 14:05
Mâine, începând cu ora 17,00, preşedintele Klaus Iohannis va participa la ceremonia Bisericii Ortodoxe Române de la Catedrala Naţională. Ulterior, începând cu ora 17,55, şeful statului va fi prezent la liturghia romano-catolică de la Catedrala Sfântul Iosif.
Duminică, preşedintele Iohannis va merge la Blaj, unde, pe Câmpia Libertăţii, se va ţine liturghia greco-catolică şi va avea loc ceremonia de beatificare a şapte episcopi greco-catolici martiri.