Preşedintele CJ Harghita cere relocarea unei ursoaice cu pui

Publicat de Corina Muntean, 16 iulie 2018, 16:47
Borboly Csaba a cerut ministrului Mediului, Graţiela Gavrilescu, relocarea unei ursoaice cu pui, care este văzută frecvent în staţiunea Băile Tuşnad şi care a atacat, recent, un bărbat din localitate.
În adresa trimisă ministrului Mediului se arată că se impune luareaacestei măsuri, în contextul în care săptămâna viitoare are loc Universitatea de Vară ‘Tusvanyos’, de la Băile Tuşnad, ‘cu un aflux de participanţi ce depăşeşte 20.000 de persoane’ şi există pericolul ‘unor noi atacuri asupra oamenilor’.
De asemenea, mai mulţi localnici din Băile Tuşnad au trimis o petiţie la Ministerul Mediului şi la CJ Harghita, reclamând ‘agresivitatea urşilor’, care pun în pericol viaţa copiilor şi a nepoţilor, dar vorbesc şi de distrugerile provocate de aceste animale pe proprietăţile lor.