Premiul „Mărul de aur”.pentru staţiunea Covasna.
Publicat de radiomures, 6 ianuarie 2012, 00:00 / actualizat: 12 martie 2015, 12:35
Aşa crede preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Covasna, Herman Rosner.
„Mărul de aur” este conferit de Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism drept recunoaştere a eforturilor de promovare şi creştere a valorii activităţii de turism.
Herman Rosner a declarat vineri că staţiunea Covasna a avut în 2011 creşteri spectaculoase în ce priveşte numărul turiştilor şi ocuparea spaţiilor de cazare, iar potenţialul natural de care dispune o poate propulsa printre cele mai importante staţiuni balneare din Europa.
Referindu-se la factorii naturali care o individualizează, Herman Rosner a enumerat numeroasele izvoare de apă minerală, mofetele (emanaţii naturale de bioxid de carbon rezultate ale activităţii postvulcanice, folosite cu succes în tratamentul bolilor cardiovasculare -n.r) şi aerul ionizat.
Premiile „Mărul de Aur” reprezintă pentru turism echivalentul „Oscarului” în cinematografie. Primul „Măr de Aur” a fost câştigat de România în 1975 pentru mănăstirile din Moldova, iar în anul 2009 FIJET a decernat alte trei „mere de aur” zonei ecoturistice Mărginimea Sibiului, Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi unei companiei aeriene.
Mara Deleanu