Premiul I pentru Fundaţia pentru Parteneriat din M.Ciuc
Publicat de radiomures, 6 iunie 2013, 11:19
Fundaţia pentru Parteneriat din Miercurea Ciuc a obţinut Premiul I la categoria Dezvoltare economică şi socială.
Premiul i-a fost decernat in cadrul Galei Societăţii Civile 2013.
Fundaţia pentru Parteneriat din Miercurea Ciuc a fost premiată pentru Programul Antreprenoriat Verde, derulat în parteneriat cu Romanian-American Foundation, în cadrul căruia s-au înfiinţat, până acum, şapte întreprinderi sociale verzi, în diferite zone ale ţării.
Premiul câştigat de Fundaţia pentru Parteneriat este cel de-al treilea după cele adjudecate la ediţiile din 2008 şi 2010 ale Galei Societăţii Civile.
Gala Societăţii Civile este o competiţie anuală prin intermediul căreia sunt premiate cele mai bune proiecte implementate de organizaţiile neguvernamentale din România.
Ioana Dima