Premierul Nicolae Ciucă dă asigurări că există fonduri suficiente pentru plata la timp a pensiilor şi a ajutoarelor pentru energie
Publicat de Andrei Borz, 4 ianuarie 2023, 18:59 / actualizat: 5 ianuarie 2023, 7:32
El a declarat astăzi, în deschiderea primei şedinţe de guvern din acest an, că ţara noastră a avut în 2022 o execuţie bugetară bună şi că s-a încadrat în deficit.
Potrivit acestuia, Guvernul a reuşit realizarea unei creşteri economice pe care nu o prevăzuse la începutul anului trecut.
11,3 miliarde de euro a fost absorbţia fondurilor europene anul trecut, a afirmat premierul Nicolae Ciucă, precizând că este cel mai înalt nivel atins de când ţara noastră are acces la finanţare europeană, iar pentru 2023 se intenţionează menţinerea aceluiaşi nivel sau chiar depăşirea lui. Potrivit premierului, pentru realizarea ţintelor propuse este nevoie însă de solidaritate, empatie la nivel naţional, de dialog cu partenerii sociali, de coordonare între ministere şi, nu în ultimul rând, de stabilitate politică.
Nicolae Ciucă:
Avem nevoie de aceşti bani, banii europeni, alături de banii de la bugetul de stat. Fac o mică referire la faptul că anul trecut, de asemenea, ne-am angajat să asigurăm cea mai mare sumă la investiţii. Am reuşit să asigurăm această sumă şi cheltuirea acestor bani, deşi a fost temporizat de creşterea preţului la materialele de construcţii, am reuşit în final să ne încadrăm într-un proces de absorbţie, probabil peste 70%.
Pot continua în 2023, mai spunea premierul, proiectele agreate, fie că ţin de domeniul educaţiei, sănătăţii, fie de atingerea ţintelor din PNRR. În ceea ce priveşte temerile legate de faptul că nu ar exista bani pentru plata la timp a drepturilor care se cuvin pensionarilor sau altor categorii de cetăţeni, şeful executivului a explicat:
Nu există nici cea mai mică urmă de îndoială legat de acest aspect. Există finanţare, există măsuri luate la nivelul ministerelor, atât la Ministerul de Finanţe, la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, pentru ajutoarele pe care le asigurăm prin fonduri europene şi, desigur, la Ministerul Muncii, pentru plata pensiilor şi a ajutoarelor pentru fermieri.