Premierul Marcel Ciolacu şi președintele Senatului Nicolae Ciucă au vizitat tabăra de sinistraţi de la Slobozia Conachi
Publicat de Rotar Mirela, 15 septembrie 2024, 11:02 / actualizat: 15 septembrie 2024, 13:09
Două persoane sunt încă date dispărute în urma inundațiilor din Galați, a anunțat cu puțin timp în urmă premierul Marcel Ciolacu.
El a ajuns, împreună cu președintele Senatului, Nicolae Ciucă, ministrul de interne, Cătălin Predoiu, și șeful DSU, Raed Arafat, la Slobozia Conachi, una dintre cele mai afectate localități.
Potrivit unui bilanț provizoriu, patru persoane au murit și mii de gospodării au fost distruse de ape, sute de oameni fiind evacuați.
La Slobozia Conachi a fost amenajată o tabără pentru sinistrați.
Sursa: RADOR