Premierul Marcel Ciolacu se va întâlni cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional
Publicat de Rotar Mirela, 4 octombrie 2023, 11:18
Premierul Marcel Ciolacu se va întâlni, în această dimineaţă, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, care se află în România pentru analiza anuală a economiei.
Echipa FMI a discutat, ieri, şi cu parlamentarii din comisiile de buget-finanţe cărora le-a semnalat două mari probleme:creşterea cheltuielilor şi rata mică de participare a populaţiei la forţa de muncă.
Potrivit membrilor comisiei, pachetul de măsuri fiscale-asumat de Guvern-pare să fie agreat de reprezentanţii Fondului.
La rândul său, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş spunea, recent, că delegaţia FMI a avertizat că sunt necesare măsuri suplimentare pentru combaterea evaziunii fiscale şi reducerea deficitului bugetar.
Sursa: RRA