Premierul Ludovic Orban va vizita, mâine, județul Brașov
Publicat de MIRELA ROTAR, 26 august 2020, 18:23
Premierul Ludovic Orban, însoțit de o importantă delegaţie guvernamentală, va vizita mâine județul Brașov.
Începând cu ora 10:30, premierul şi ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru, însoţiţi de reprezentanți ai administrației locale și județene vor vizita spitalul modular construit ca secţie exterioară cu paturi ATI a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov şi destinat tratării pacienţilor cu COVID-19 aflaţi în stare gravă.
La ora 11:00, premierul României împreună cu ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, va vizita amplasamentul viitoarei Săli Polivalente din Braşov, obiectiv investiţional pe care municipalitatea l-a predat Companiei Naţionale de Investiţii din cadrul Ministerului Dezvoltării, spre a-l realiza.
Începând cu ora 11:30, şeful Executivului şi ministrul Transporturilor, Lucian Bode, vor fi prezenţi la Aeroportul Internaţional Braşov, urmând să inspecteze şantierul Terminalului de pasageri, aflat într-o fază avansată de construcţie.
Programul va continua, la ora 12:15, cu o vizită la amplasamentul pe care Primăria Municipiului Braşov va construi Spitalul Regional de Urgenţă Braşov.
Sorin Șchiopu