Premierul Florin Cîţu spune că va propune reducerea temporară a TVA pentru energie de la 19 la 5 la sută
Publicat de MIRELA ROTAR, 16 octombrie 2021, 12:23
Măsura se va aplica însă doar pentru gazele şi curentul consumate de IMM-uri, pe perioada iernii şi doar după o analiză ministerului de Finanţe.
El a făcut acest anunţ după ce a vorbit despre evaluările agenţiilor Standard & Poor’s şi Moody’s, care au reconfirmat ratingul României iar una dintre ele chiar a îmbunătăţit perspectiva de la negativă la stabilă.
Sunt veşti bune a spus primul ministru care arată că politicile guvernului au contribuit la o creştere economică stabilă şi la reducerea treptată a deficitelor. În acelaşi timp sunt şi un semnal pentru investitori, dar şi pentru toţi românii:
Astăzi vorbim despre încredere. Am câștigat încrederea investitorilor străini, a agențiilor de rating. Asta înseamnă că mesajul pe care îl transmit aceste agenții tuturor celor care se uită astăzi la România este unul că în România se poate investi, în România merită să investești, în ciuda tuturor știrilor alarmiste pe care le tot vedem, aceste agenții de rating care sunt independente ne spun că România merge în direcția bună, și nu în direcția greșită. În același timp, se confirmă faptul că schimbarea de paradigmă pe care am făcut-o anul trecut, întâi să investești și să ai creștere economică, după aceea să ai ce să împarți să ai bunăstare, perspectiva aceasta de stabil arată că suntem foarte aproape de momentul în care toți românii vor simți și beneficiile creșterii economice.
În opinia premierului interimar, evaluările agenţiilor de rating ar obliga partidele reformiste să nu lase guvernarea ţării în mâinile populiştilor şi a demagogilor, după cum s-a exprimat Florin Cîţu.