Premierul Florin Cîţu nu mai beneficiază de susţinerea USR-PLUS
Publicat de MIRELA ROTAR, 14 aprilie 2021, 18:16 / actualizat: 15 aprilie 2021, 16:52
Premierul Florin Cîţu nu mai beneficiază, în acest moment, de susţinerea USR-PLUS, care cere retragerea încrederii acordate şefului executivului.
Anunţul a fost făcut de liderul USR, Dan Barna. Declaraţia vine după ce şeful executivului l-a demis, în această dimineaţă, pe ministrul sănătăţii, Vlad Voiculescu.
Premierul şi-a argumentat decizia, afirmând că a dorit să menţină încrederea în instituţiile statului, pentru a putea depăşi perioada dificilă generată de pandemie.
Această decizie de demitere, spunea liderul alianţei, Dan Barna, a fost unilaterală și imatură, luată fără a se consulta cu partenerii de guvernare. Mai mult, alianța USR-PLUS îi reproșează lui Florin Cîțu că a luat această decizie fără a face o evaluare a activității ministrului Voiculescu.
Vicepremierul Dan Barna:
Nu a existat nicio consultare anterioară nici astăzi, nici ieri, nici în ultimele zile, legată de o astfel de decizie. Este o decizie prin care, din acest moment, premierul Florin Cîțu nu mai are susținerea alianței USR-PLUS.
În opinia lui Dan Barna, această decizie aruncă actuala coaliție de guvernare într-o criză majoră. Anterior, liderul PNL, Ludovic Orban, spunea că demiterea lui Vlad Voiculescu nu afectează coaliţia de guvernare, iar decizia premierului a fost corectă.
Ludovic Orban:
Pentru Partidul Naţional Liberal nu există o altă soluție politică de guvernare decât actuala coaliție de guvernare și că din punctul nostru de vedere, această decizie a domnului prim-ministru, Florin Cîţu, este o decizie care nu are nicio legătură cu decizia noastră politică fermă de a menţine actuala coaliție de guvernare.
Partenerii de guvernare, cei de la UDMR, acceptă decizia de demitere ca fiind prerogativa premierului şi susţin în continuare coaliţia, întrucât şi-au asumat responsabilitatea guvernării, spunea liderul UDMR, Kelemen Hunor. O ședință a coaliției de guvernare pentru a discuta situația creată ar putea avea loc în această seară