Premieră pentru medicina mureşeană!
Publicat de radiomures, 6 martie 2013, 00:00 / actualizat: 4 martie 2015, 14:04
O echipă multidisciplinară a reuşit azi să extirpeze un tromb tumoral cu o dimensiune de peste 6 cm, care ajungea până la nivelul inimii.
Femeia în vârstă de 57 de ani a fost diagnosticată, accidental, acum o lună, cu cancer renal. Este singurul întreţinător al familiei iar această intervenţie a fost unica ei şansă. A trecut cu bine după cinci ore de operaţie, spune unul dintre specialişti, medicul urolog Călin Chibelean.
Intervenţia medicală a avut loc la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Tîrgu – Mureş, deoarece a fost nevoie de supravegherea constantă a inimii pacientei, mai precis de o asistenţă circulatorie.
Specialiştii spun că intervenţia chirurgicală este singura metodă de vindecare pentru acest tip de cancer. Pacienta mai are de trecut un hop, rezultatul analizelor anatomopatologice.
Medicii spun că acest tip de intervenţie chirurgicală complexă se mai realizează doar la Bucureşti. Mai mult, incidenţa acetui tip de cancer cu complicaţii este rar, predominant la bărbaţi.
Iulia Vizi