Premieră la Colegiul Național Andrei Șaguna
Publicat de radiomures, 2 decembrie 2013, 15:30
Este vorba despre punerea în practică a proiectului „Uniforma altfel”, care îmbină creativitatea şi spiritul liber cu omenia şi actele de caritate.
Elevii şi profesorii Colegiului Naţional „Andrei şaguna” vor schimba uniforma pe portul popular tradițional, alcătuit ie, cătrinţă, iţari şi leibărică. Șaguniştii vor purta în loc de uniforme, atât costume tradiţionale, de prin partea locului, cât şi confecţionate chiar de ei, prin mijloace creative proprii.
Fiecare participant la activitate plăteşte o taxă de 3 lei, iar banii vor fi donaţi copiilor nevoiași. Fondurile strânse la această ediție vor fi donate casei de copii „Samariteanul milos” din Ghimbav. De asemenea, ţinutele cele mai reuşite vor fi premiate.
Iniţiatorii proiectului îşi propun să facă din „Uniforma altfel” o tradiţie, asemeni „Bazarului de Crăciun”. În fiecare semestru va fi aleasă o temă şi o zi în care elevii şi profesorii se vor putea îmbrăca „altfel”, contribuind astfel la alinarea suferințelor.
Dorin Duşa