Premieră româno-moldovenească, în cinstea Centenarului Unirii, la Teatrul Național din Tg. Mureș
Publicat de radiomures, 14 noiembrie 2018, 18:10 / actualizat: 15 noiembrie 2018, 9:53
Spectacolul ‘Miss Liberty – Ultimul madrigal’ de Mircea M. Ionescu, în regia lui Elemér Kincses a fost produs în colaborare cu Teatrul ‘Mihai Eminescu’ din Chişinău.
Spectacolul va avea premiera la Chişinău, în data de 21 noiembrie, urmat de o a doua reprezentaţie, în data de 22 noiembrie, de la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului Mihai Eminescu, iar premiera din România este programată la Alba Iulia, la Casa Studenţilor, în data de 5 decembrie, de la ora 19.00.
Târgumureşenii vor putea viziona în premieră spectacolul ‘Miss Liberty – Ultimul madrigal’ în data de 8 decembrie şi duminică 9 decembrie, de la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului Naţional. Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile.
Rodica Boariu