Ascultă Radio România Mureș Live

Premieră absolută la Teatrul Naţional Radiofonic: Ping-Pong, piesa de debut a dramaturgului Sandu Macrinici

Premieră absolută la Teatrul Naţional Radiofonic: Ping-Pong, piesa de debut a dramaturgului Sandu Macrinici

Publicat de radiomures, 15 septembrie 2017, 15:10

Vă invităm să ascultaţi joi, 21 septembrie, de la ora 23:05 la Radio România Actualităţi în premieră absolută Ping-Pong de Sandu Macrinici, adaptarea radiofonică, regia artistică şi sound design: Mihnea Chelaru. Teatrul Naţional Radiofonic îşi propune să lanseze anual un tânăr dramaturg promiţător aflat la începutul carierei. Programul debutează acum cu piesa tânărului autor Sandu Macrinici, text scris pentru examenul de dizertaţie la masteratul de Scriere Dramatică de la Universitatea de Arte din Târgu Mureş pe care l-a absolvit în iulie 2017.

În distribuţie: Oliver Toderiţă, Mihaela Beţiu, Vlad Bîrzanu, George Ciobotea. Muzica:George Marcu. Înregistrări teren:Marius Ţoghină şi Bogdan Dumitrescu. Manager de locaţie:Simona Vasiliu. Regia de studio:Janina Dicu. Redactor: Oana Cristea Grigorescu.

Avanpremiera cu public va avea loc miercuri, 20 septembrie, de la ora 17:00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române (str. Nicolae Creţulescu, nr. 8). Intrarea este liberă.

După o licenţă în istorie şi filozofie obţinută în 2014 la Facultatea de Istorie şi Filozofie a Universităţii Babeş-Bolyai Cluj, Sandu Macrinci a absolvit anul acesta Masteratul de Scriere Dramatică din cadrul Universităţii de Arte Târgu Mureş, dar în acelaşi timp, îşi continuă studiile la aceeaşi facultate în specializarea Regie. Piesa Ping-Pong este lucrarea sa de master, iar tema pleacă de la situaţia unei familii înstrăinate, în care relaţiile copii-părinţi sunt distante, în pofida afecţiunii pe care şi-o poartă reciproc. Boala fatală a tatălui şi dispariţia lui e momentul reevaluării relaţiilor din familie. Iată ce spune tânărul autor despre textul său: „Ping-Pong este o piesă în care vorbesc despre ce se întâmplă atunci când afli că un membru al familiei va muri. E un joc între acceptare şi negare. Am început să scriu în timpul unui atelier în cadrul masteratului de Scriere Dramatică. Am explorat acest subiect care se bazează pe o experienţă personală de care am decis să nu mai fug”.

Scrisă concis, cu replici scurte, alert ritmate, sensul piesei trimite la schimbul de pase din jocul de ping-pong, la amânarea unei reconcilieri între generaţii până la momentul când e prea târziu şi regretele tinerilor rămân să ia locul sentimentelor neexprimate. Caracterul hiperrealist al dialogurilor, limbajul inspirat din cotidian oferă un material dramaturgic generos, pus în valoare de unicul canal (auditiv) de comunicare şi de interpretarea nuanţată atentă la fiecare detaliu a tuturor actorilor din distribuţie.

Rossini dirijat de David Crescenzi, la Sala Radio
Radio România miercuri, 20 noiembrie 2024, 15:05

Rossini dirijat de David Crescenzi, la Sala Radio

Vineri, 22 noiembrie (de la ora 19:00), Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio vă invită să ascultați la Sala Radio Petite...

Rossini dirijat de David Crescenzi, la Sala Radio
Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio – fapte şi cifre
Radio România luni, 18 noiembrie 2024, 16:20

Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio – fapte şi cifre

Organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, finanțat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului prin Serviciul Dezvoltare...

Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio – fapte şi cifre
140 de ani de la premiera piesei O scrisoare pierdută
Radio România miercuri, 13 noiembrie 2024, 12:15

140 de ani de la premiera piesei O scrisoare pierdută

Prilej cu care Editura Casa Radio lansează Seria CARAGIALE din colecția „Fonoteca de Aur – Teatru“ – spectacole radiofonice de colecție...

140 de ani de la premiera piesei O scrisoare pierdută
75 de ani de folclor: Orchestra de Muzică Populară Radio – concert aniversar
Radio România miercuri, 13 noiembrie 2024, 12:11

75 de ani de folclor: Orchestra de Muzică Populară Radio – concert aniversar

Duminică, 17 noiembrie 2024 (17:00) ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO dirijată de Adrian Grigoraș vă invită la Sala Radio la concertul său...

75 de ani de folclor: Orchestra de Muzică Populară Radio – concert aniversar
Radio România marți, 12 noiembrie 2024, 13:28

 Dirijorul american Roderick Cox și pianista Alexandra Silocea la Sala Radio

Doi invitați de talie internațională și trei compozitori al căror nume nu mai are nevoie de nici o prezentare...

 Dirijorul american Roderick Cox și pianista Alexandra Silocea la Sala Radio
Radio România vineri, 8 noiembrie 2024, 13:46

At the End of July – jazz cu Irina Sârbu și Big Band-ul Radio

Te gândești cu nostalgie la serile de vară? Joi, 14 noiembrie (de la ora 19:00), Big Band-ul Radio (dirijat de Simona Strungaru) și...

At the End of July – jazz cu Irina Sârbu și Big Band-ul Radio
Radio România vineri, 8 noiembrie 2024, 13:18

Premieră TNR la Radio România Actualități – Un cântec de sirenă

Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră, miercuri, 13 noiembrie, ora 23:05, la Radio România Actualități, Un cântec de...

Premieră TNR la Radio România Actualități – Un cântec de sirenă
Radio România joi, 7 noiembrie 2024, 15:06

Premieră la Teatrul Național Radiofonic pentru Copii – Floarea de ferigă

Programată în preajma Zilei Independenței Poloniei, 11 noiembrie, premiera marchează o lungă și fructuoasă colaborare culturală, celebrată...

Premieră la Teatrul Național Radiofonic pentru Copii – Floarea de ferigă