Prelungirea termenului de plată a impozitelor a adus relaxare la ghișeele din Mureș

Publicat de radiomures, 5 aprilie 2016, 12:22
După ce Guvernul a prelungit termenul de plată a impozitelor și taxelor locale până la data de 30 iunie, cu menținerea bonificației de 10%, mulți târgumureșeni au renunțat să mai achite dările la bugetul local.
Prevederea a venit cu o săptămână înainte de termenul scadent din 31 martie.
Până atunci au achitat taxele și impozitele pe clădiri, terenuri și autoturisme circa 60% dintre contribuabilii din Tîrgu-Mureș, persoane fizice.
Autoritățile locale se tem însă că toți cei care nu au achitat aceste impozite vor plăti tot pe ultima sută de metri în luna iunie.
Șeful Serviciului de Impozite și Taxe din cadrul Primăriei Municipiului Tîrgu-Mureș, Ercsei Francisc:
Ne situăm la un procent de încasare în jur de 60% și mai puțin, ca de obicei, la mașini. Noi puțin suntem decepționați că odată cu aflarea acestei prelungiri, a acestei știri, lumea a început să nu mai vină aproape deloc, ca iarăși să ne așteptăm la aglomerație la sfârșitul perioadei, nu e recomandabil. Deci, să vină în continuare oamenii să facă această plată, ca să nu rămână la urmă de tot.”
Prelungirea termenelor a fost binevenită pentru persoanele fizice care au în proprietate clădiri cu destinație mixtă: locuință și sediu de firmă și care trebuie să depună declarații pentru recalcularea impozitului.
În luna martie s-au depus zilnic 800 de astfel de cereri la Primăria Tîrgu-Mureș, ceea ce a dat multe bătăi de cap autorităților locale.
Termenul pentru depunerea acestor declarații a fost prelungit până la data de 31 mai, spune șeful Serviciului de Impozite și Taxe Locale, Ercsei Francisc:
Era o aberație ca termenul de 31 martie de depunere a declarațiilor coincidea cu primul termen scadent de plată. Judecând, în mod logic, nu se pot prelucra aceste declarații până la termenul scadent când oamenii au dreptul să primească bonificația de 10% în cazul în care plătește integral în avans pe tot anul. Erau foarte mulți și am ajuns în situația că depășea deja capacitatea evaluatorilor să mai facă evaluări iar noi am organizat cu ajutorul altor servicii de specialitate din Direcție și încă trei compartimente au preluat declarațiile, zilnic 700-800 de bucăți. Și acum urmează ca grămada asta mare de declarații să fie prelucrate până la termenul de 31 mai.”
Tot până la data de 31 mai a fost prelungit termenul până la care persoanele fizice și juridice trebuie să depună declarații la primării dacă dețin mijloace de transport radiate până la data de 31 decembrie 2015.
Cristina Bulbescu
Foto: www.amosnews.ro