Pregătirile pentru iarnă sunt deja organizate

Publicat de MIRELA ROTAR, 8 noiembrie 2019, 12:17
Stocurile de cărbune sunt suficiente pentru sezonul rece şi se află în termocentrale, a declarat noul ministru al economiei, energiei şi mediului de afaceri, Virgil Popescu. Acesta a participat aseară la comandamentul de iarnă organizat la Palatul Victoria de premierul Ludovic Orban.
Şi Ministerul Apărării Naţionale s-a declarat pregătit pentru iarnă. Sunt peste 6.000 de militari gata să intervină şi 1.000 de mijloace tehnice, a spus ministrul Nicolae Ciucă. La acestea se adaugă cinci elicoptere şi un avion de transport mediu curier.
Ministrul transporturilor, Lucian Bode, a precizat că şi în domeniul său de activitate lucrurile sunt organizate şi că încă de la începutul lunii octombrie funcţionează comandamentul central de iarnă atât la Compania CFR Marfă, cât şi la Compania de Drumuri.