Pregătiri pentru alegeri, în Mureș

Publicat de radiomures, 22 martie 2016, 19:20
Potrivit Calendarului Electoral, aprobat prin Hotărâre de Guvern luna trecută, astăzi încep primele activități de organizare a alegerilor locale din data 5 iunie.
În județul Mureș au fost emise deja două ordine de prefect privind dimensiunea ștampilelor și numerotarea cele 102 de circumscripții electorale.
Printr-un alt ordin de prefect, ce va fi emis mâine, va fi constituită comisia tehnică județeană și grupul tehnic de lucru, a precizat prefectul de Mureș, Lucian Goga:
Am avut numeroase întâlniri cu Autoritatea Electorală Permanentă, Biroul Județean Mureș, de asemenea, cu Serviciul de Comunicații Speciale. Urmărim graficul electoral. Am purtat discuții cu doamna președintă a Tribunalului pentru că la dânșii se înscriu juriștii care vor fi președinți și locțiitori în fiecare Birou Electoral de Circumscripție. Am identificat informaticieni. De asemenea, în cursul zilei de 23.03.2016 a fi emis un ordin în ceea ce privește constituirea Comisiei Tehnice județene care va fi coordonată de prefect și, de asemenea, Grupului tehnic de lucru.”
În luna aprilie vor fi făcute instruiri cu primarii din județul Mureș și vor fi luate și alte măsuri pentru desfășurarea în bune condiții a alegerilor din acest an.
Cristina Bulbescu
Foto: www.digi24.ro