Pregătirea în rezidenţiat se va putea desfăşura şi în cadrul unităţilor sanitare private
Publicat de MIRELA ROTAR, 11 decembrie 2019, 11:12
Pregătirea în rezidenţiat se va putea desfăşura şi în cadrul unităţilor sanitare private şi în instituţiile de învăţământ superior particulare acreditate, prevede o Ordonanţă de Urgenţă aprobată ieri de Guvern.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, pregătirea în rezidenţiat se va defăşura în mod descentralizat, regional, la nivelul centrelor universitare cu facultăţi de medicină, inclusiv în cabinete medicale individuale de medicină de familie, precum şi în unităţi sanitare aflate în administrarea unităţilor publice locale.
Această măsură dă posibilitatea formării unui număr mai mare de specialişti atât în sistemul public, cât şi în unităţi sanitare private şi instituţii de învăţământ superior particulare acreditate care îndeplinesc toate condiţiile de pregătire. Astfel, toţi cei care au obţinut la concurs peste 60% din punctajul pe domeniu vor intra în pregătire.
Există un record privind numărul de rezidenţi care trebuie pregătiți, peste 7.150, iar efectele se vor vede în câţiva ani. Sunt primele măsuri concrete pentru a stopa criza resursei umane calificată din domeniul medical. Anul acesta s-a înregistrat un record de participare la Rezidenţiat, a spus Victor Costache, ministrul Sănătăţii, citat în comunicat.