Prefectura Covasna solicită redeschiderea spitalului din Vâlcele
Publicat de radiomures, 4 martie 2013, 00:00
Prefectura Covasna a transmis o adresă ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, prin care solicită redeschiderea spitalului din Vâlcele.
Prefectul Dumitru Marinescu a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că a solicitat ministrului Sănătăţii să realizeze un audit, precum şi un studiu tehnico-economic pentru renovarea, modernizarea şi extinderea spitalului din Vâlcele în care a funcţionat până acum un an şi jumătate Centrul de patologie neuromusculară.
Marinescu a menţionat că susţine demersul Asociaţiei distroficilor musculari din România care cer reînfiinţarea acestui centru la Vâlcele, unde există condiţii climatice adecvate pentru tratarea acestor bolnavi.
Acesta a mai spus că starea clădirii este relativ bună în prezent, dar se va degrada dacă nu va fi folosită.
Centrul de patologie neuromusculară din Vâlcele a fost închis anul trecut, iar bolnavii au fost mutaţi la spitalul de la Întorsura Buzăului.
Mara Deleanu